As putea spune ca la noi in tara , dupa 27 ani, am atins performanta de a nu creea o structura de francize romanesti, si aici ma refer strict la industria hoteliera ,desi fenomenul poate face referire la intreaga masa economica romaneasca.
Mai exact, s-a alimentat un concept de marketing imprumutat, cu branduri internationale care au imperii in spate si care dezvolta piete doar prin simplul trosnet al degetelor, s-au creat filozofii de consum bazate pe faptul ca ce e strain e mai bun decat produsul autohton.
La inceputul anilor 90 ‘ aveam nevoie ,ce-i drept, de un suflu nou, aerisit si modern care sa impinga mentalitatea hotelierului roman inspre performanta de piata. S-au relocat manageri straini , asa numitii “expati” , s-au adus in piata branduri importante – Marriott, Hilton etc, s-au pus bazele unui hub de business hotelier ,in special in capitala. Oamenii, in prima parte de dupa revolutie, au inceput sa caute joburile in turism, industrie care oferea multe oportunitati tinerilor dornici sa experimenteze, sa fie instruiti , ca o necesitate in mare masura pentru a pleca pe vase de croaziera sau pe uscat in hoteluri si restaurante din alte tari.
Acest fenomen de imprumut al know- how-ului strain, este greu de evitat intr-o tara noua in care economia de piata era la subsol, dar problema care apare acum, este de ce se continua acest process de dezvoltare a francizelor straine intr-o masura aproape exclusiva , si nu incercam prin sisteme de dezvoltare proprii sa lansam si dezvoltam branduri romanesti?
Ar fi nepotrivit sa spunem acum, dupa atatia ani de scolarizari si experiente , macar citite si vazute, ca nu avem capacitatea de a dezvolta nume romanesti, de a pune in piata produse hoteliere care sa satisfaca cerintele turistilor romani.
Cine stie mai bine decat noi cum trebuie sa te porti cu turistul roman? Noi suntem in masura sa apreciem momentul potrivit in prestarea corecta a serviciului catre clientul roman, noi stim sa zambim romaneste , noi stim sa vorbim in dialect si tot noi stim sa glumim pe gustul romanului. Pana cand vom asista la acest sindrom de copiere a nevoilor, de imprumut al zambetului occidental, de imprumut al gusturilor experimentale?
In trio-ul investitor- management- angajati cineva greseste. Lanturile internationale folosesc aceeasi piata a muncii. Managementul este local, cu mici diferente. Investitorii arunca in piata produse moderne. La o prima analiza vina este in alta parte.
Dar , analizand mai atent iti dai seama ca inca de la inceputul proiectului unui hotel, apar problemele de concept. Cheltuieli masive fara calcule de return investment, un management fortat sa recupereze investitia in timpi ireali, si angajati care sunt cu valiza la usa pentru vase de croaziera sau piete mai ofertante din punct de vedere financiar.
Bucla creata este inca prezenta in lumea hoteliera de la noi, iar solutiile sunt pe undeva prin scolile de profil, acolo unde bancile nu mai sunt tocite de multa vreme de coatele cursantilor.
Si turistii straini vor sa petreaca romaneste, asa cum noi ne dorim sa avem experiente locale atunci cand mergem prin tarile cu turism dezvoltat.
Lanturile hoteliere romanesti sunt inactive , sunt 2-3 nume care incearca sa se pozitioneze pe piata, dar fara profile de marketing adaptate momentului si romanului.
Cine ne opreste? Un singur raspuns imi vine in minte : nimeni.
