investitori în turism
Generaţiile mature, care în acest moment se gândesc la investiţii în domeniul hotelier, că e hotel sau restaurant, sau altă structură de primire turistică, au nevoie de un suport al specialiștilor din horeca. Spun acest lucru, fiindcă am observat de-a lungul activităţii mele din cadrul firmei, ca această categorie de afacerişti, după ce au desfășurat ani la rând alte activităţi, diferite de cea hotelieră, iau decizia să investească şi în industria turistică.
E un lucru aşteptat, şi pozitiv, dacă ne gândim ca turismul are o contribuţie importantă în economia globală.
Dar ce trebuie să facem? Ne punem mereu întrebarea asta când vrem să investim. #investitori în turism
Mulţi dintre antreprenorii romani, acum deveniţi maturi, au trăit în două perioade de timp, total diferite, din perspectiva economiei de piaţă. Una până în anii 2000, când mecanismele comerciale libere erau la început de drum, se formau lent şi lăsau piaţa într-o dispută neevaluată, şi o perioadă mai nouă, după 2000, mai precis după criza din 2009, unde relaţiile de piaţă au început să fie mai clare, cu o creştere a veniturilor oamenilor, dispuşi să cheltuiască din ce în ce mai mult, pentru vacanţe şi relaxare.
investitori în turism
Dacă vrei să investeşti în construirea unui hotel, e bine pe lângă discuțiile purtate cu prietenii şi persoanele apropiate fenomenului turistic, să întrebi specialistul. Aşa cum întrebi medicul de familie, sau mecanicul auto, sau brokerul, sau croitorul.
timpul real al ospitalității
În investiţiile hoteliere, tinerii şi maturii antreprenori, ajung să înţeleagă TIMPUL REAL AL OSPITALITĂŢII.
Mă refer la acel timp, diferit de cel cunoscut.
E un TIMP care se întâmplă concomitent pentru hotelier şi client.
Vă sună cunoscut?
Să primeşti un serviciu în acelaşi timp în care este creat !?
urmăriți video în care Cerasela Gheorghiu face referire la investițiile din turism :
https://www.youtube.com/watch?v=VDZocWuV0QM&t=35s
Firma noastra de dezvoltare proiecte hoteluri si restaurante (engineering project hotel developer) ofera servicii de audit hotelier, consultanta restaurante, consultanta hoteliera.
Dotari hoteluri si restaurante, echipamente hoteluri si restaurante, marketing hotelier, management hotel, consultanta horeca. Consultanta glamping, consultanta aframe, consultanta aparthoteluri, traininguri hoteliere.
