(Punctele de vedere și opiniile exprimate în acest blog sunt strict ale autorului)
Cine ajuta turismul local
Cineva din breasla spunea: “turismul este cea mai complexa industrie din lume, în derularea sa fiind implicata întreaga societate. În acelasi timp, turismul reflecta întreaga societate, poate fi considerat un adevarat barometru al acesteia”.
Suna corect dar in esenta lucrurile sunt mai complicate.
Daca factorul social este implicat si in acest proces, inseamna ca fiecare tara isi dezvolta turismul prin reguli specifice, nationale, acordate la felul fiecaruia de a privi lucrurile in ansamblu, de a socializa intre noi, si de a reprezenta interese comune solide si bazate pe verificari si filtrate printr-o logica a lucrului bine facut.
Acum e foarte usor sa lansezi in mediul online opinii personale care sunt sau nu pertinente, dar mai important este ca receptorul sa filtreze mesajele , sa verifice si sa se asigure ca parerea lui va conta intr-un final pentru urmatorul receptor care , asa mai departe, va construi o idee ce poate sa ajute , sau nu , un proces deja inceput. Se pare ca multi dintre noi ignoram importanta vorbei rostite ( sau scrise) si nu acordam momentului importanta de care are nevoie. Tasta enter trebuie sa aiba alta valoare, sa fie atinsa doar dupa ce am zis ”Ok. Creierul a functionat corect”
Libertatea tastelor este frumoasa, dar cred ca nu este intotdeauna privita cu seriozitate, fapt ce poate denatura un proces de munca, un individ, o afacere, un proiect mai amplu.
Citeam deunazi cateva articole despre turismul European si in principal cel din Regatul Unit si vazand ca in 2016 englezii se pregatesc sa construiasca 7000 camere hotel , pe langa cele 95000 existente ( doar in Londra, fara imprejurimi) m-am gandit instant la diferenta care ne apasa si care ar putea fi cauzele principale in mersul incet spre lent al industriei hoteliere din Bucuresti.
Am facut legatura cu factorul social, si am simtit pentru moment un gust amar pentru timpul care ar putea rezolva aceasta problema.
