acordul cu străinii

Am ajuns şi noi românii să ne simţim atraşi în globalizare. Adică, suntem actori pe aceeaşi scenă cu ceilalţi, de alte naţionalităţi, transcontinentali, asiatici, africani, americani. Mirodeniile vin odată cu ei, la fel şi cultura, obiceiurile curente şi modul de a privi lucrurile în general. Să te acomodezi într-o ţară străină a devenit o modă, e uşor să ajungi dincolo de graniţe, dar nu e foarte simplu să te acomodezi cu noile reguli, tradiţii şi limba. Totul e aşa cum trebuie să se întâmple, fiindcă – nu-i aşa?- suntem şi noi parte din fenomenul unidirecţional de globalizare, de unire a culturilor şi de altoire a valorilor. / 🙂  acordul cu străinii

din Londra sau Paris

Străzile au început să semene cu street-urile din Londra sau Paris. Au un zumzet multilingual, o feerie a şoaptelor combinate ce mimează înţelegerea. Oamenii sunt dispuşi la eforturi pentru a întâlni bucuria, bunăstarea şi nevoile. Că până la urmă, migrarea forţei de muncă este din cauza nevoilor presante ce turuie în urechi şi îndeamnă la excursiile profesionale.

acordul cu străinii

Hotelurile au găsit soluţia. Angajăm străini, şi gata, lucrurile s-au aşezat!? N-aş trata problema atât de uşor. Mai ales că au început să apară efectele aproape imediat, cu nemulţumiri din partea străinilor, presaţi de muncă şi de consensul acomodării nu noi. Romanul nu e o persoană obişnuită cu intransigenta regulamentului, şi nu neapărat dintr-o vină sterilă, ci din felul specific de a privi lucrurile în ansamblul lor. Contractele de muncă trebuiesc semnate. Asta înseamnă acord de ambele părţi, mai departe. Timpii de lucru au o structură clară, şi asta înseamnă de asemenea înţelegere şi acord. Salariile sunt ferme, ştiute şi în acord. Până acum acordul a însemnat doar o metodă subiectivă de ajustare a profitului.  / acordul cu străinii

Vremuri noi

Dar în vremuri noi mentalităţile încep să-şi caute în tandem o şansă la câştig. Acordul se legiferează şi în stratul informal al afaceristului. Este ceea ce societatea noastră avea nevoie. De acea determinare impusă de propria nevoie, o cerință apărută din încălcarea acordurilor în vremurile când contractele de muncă nu se parafau odată cu mulţumirea angajatului, iar salariile aveau trauma hârtiei, adică ceva era scris şi altceva dat.

Și românul

Odată cu împăcarea limbajului, acordul cu angajatul trebuie să fie onest, inclusiv cu angajatul roman care stă pe margine şi priveşte neputincios la mecanismele de piaţă, uimit că el nu primeşte ceea ce acordul cu alţii promite. Romanul este un angajat bun, însă el a iubit ideea de acord înainte ca ea să aibă o structură clară şi cinstită, un dezavantaj pentru el, iar acum luptă să fie și el parte din ceea ce este normal.

#acordul cu străinii