Coronavirus în turism

Coronavirus în turism

 

Este o realitate sumbră cu hotelurile şi restaurantele care suferă acum mai mult ca niciodată.  Poate mai rău decât în perioada crizei financiare din 2009,2010. Se anunță falimente, unii operatori vor să-și închidă porţile. Afacerile în zona HORECA sucombă.

De ce?

Dar de ce ele, mai repede decât alte firme din celelalte domenii de activitate? Un răspuns rapid, la prima vedere, este acela că hotelurile şi restaurantele nu mai au bani să se susțină. Automat vine aceeași cicălitoare întrebare: De ce nu au bani puși deoparte?

Fiindcă nu au calculat bine raportul dintre venituri şi cheltuieli. La fel cum nici mixul de indicatori specifici, adică rata medie cu gradul de ocupare estimați în grabă. În plus, au neglijat profitul brut după cheltuielile financiare, acolo unde au apărut cheltuieli suplimentare, străine de efortul operațional.

După război…

Ca să treacă perioadele grele din crizele financiare, sau cum este cea prezentă, cauzată de o epidemie. trebuie ca firma să aibă un profit în așa fel încât cel puțin 6 luni să reziste reculului. Hotelurile și restaurantele sunt activități comerciale născute să facă profit. Industria extinsă a ospitalității ocupă peste 10% din forța de muncă mondială. Aduce bani în bugetele statelor și în conturile antreprenorilor. Chiar şi după taxele plătite, care atârnă greu în contul de cheltuieli ale firmei, profitul există, sau ar trebui să fie.

Câteva idei..

Bugete făcute în acord cu realitatea firmei, personalul instruit periodic, serviciile de calitate și capacitatea managerială (supercalificată) de a gestiona prețurile în relaţia directă cu piaţa, toate dau liniştea financiară atât de utilă în perioadele de criză. Dacă am oferit șampanie și caviar trebuia să fi ştiut înainte în ce măsură se fidelizează clienții.

Un hotel, sau restaurant, fără capacitatea financiară de a se susţine minim 6 luni după o criză severă a cererii, a greşit flagrant undeva.

Până la măsurile care se iau după un astfel de eşec, se impune o analiză atentă a motivelor care au condus la un finish atât de supărător. Cei care conduc unităţile din Horeca pe lângă bucuria şi încrederea care o au în propriile idealuri de business trebuie să aibă o experienţă reală în turism, care să-i ajute în calculele finale.

Coronavirus în turism

Profitul pus deoparte este mult mai necesar în perioadele de criză, atunci când cheltuielile explodează procentual.

https://www.facebook.com/leaderhotelconsulting/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *