Plai românesc

Plai românesc

Am deschis uşa şi mi-a fost destul de greu să mă comport sincer şi primitor. Aveam sentimentul că eram oprit de cineva atunci când îmi salutam oaspetele cu plăcere, poftindu-l în casă cu mare drag. Eram anchilozat şi neputincios. Cred că îmi lipseau o mulţime de eforturi încă nedepuse, lecţii neînvăţate, aveam prejudecăţi şi ceva frustrări. Dar am încercat şi mi-a ieşit ceva.

Nu foarte multe, dar lucrez la asta. M-a întrebat dacă am o cafea, deşi trebuia să intuiesc ce ar putea să mă întrebe. Am răspuns cam rece şi nepregătit. Ulterior mi-am făcut autocritica, dar trecuse momentul şi n-am avut prea mult ce îndrepta.

Totuşi mi-am amintit că oaspeții sunt importanți. A fost bine pentru mine şi am trecut cu ceva emoţii momentul. Mi-a fost mai greu atunci când oaspetele era lângă mine şi nu am înţeles ce vrea cu adevărat, mi-a depăşit nivelul meu de engleză☺☺☺ , şi parcă eram ieşit din uz, încercam să îi răspund, dar cineva mă oprea să îl ajut cu adevărat.

A înţeles disconfortul meu în comunicare şi a zâmbit uşor în colțul gurii parcă asigurându-mă că nu ar fi o problemă. M-am dus repede la prima oglindă din back office şi am tresărit când mă priveam. Era o fața de personaj frumos, trăsăturile îmi erau frumoase, chiar frizura era proaspătă şi la modă, liniile fetei parcă imitau dealurile bucovinene iar buzele subțiri, deşi tremurau puţin, îmi aminteau de forfotă marilor oraşe transilvănene.

Am stat ceva timp în faţa oglinzii. Începuse să îmi placă forma feţei mele parcă desprinsa din paginile lui George Călinescu. Era frumoasă, caldă, dar parcă nu o mai văzusem atât de crispată. Era ca o vedetă locală, încă necunoscută pe plan internaţional. Şi m-am studiat atent,  întrebându-mă ce nu merge atunci când sunt în fata clienților.

Vreau să îmi iasă multe, dar ceva mă opreşte, parcă nu sunt eu în momentul ăla. Aş vrea să îmi fie mai uşor să mă laud prietenilor că mă descurc mereu în faţa tuturor oaspeţilor, şi nu o zic doar aşa, dar am fost şi lăudat şi chiar au zis de bine de mine. Mi-am scos cartea de identitate din buzunar să mă identific în acest vis nebun.

În acelaşi timp cineva mă chemă la cafeaua de dimineaţă. Da. Asta era. Îmi citeam numele şi încercam să mă dumiresc. Numele era frumos>>Plai, şi prenumele>> Românesc. Dar nu mi-l schimb. E ok. Pot să îl fac să pară şi mai simpatic. Mă gândesc. La cafea îmi stabilesc strategia. Ca să zic aşa.

https://www.leaderhotelconsulting.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *