coabitarea reloaded dupa covid19

coabitarea reloaded

 coabitarea reloaded

Suntem la mijlocul drumului ce se va deschide odată cu reluarea activităţii în hoteluri şi restaurante. Nu mai este mult. Ceea ce mi se pare de luat în calcul, pe lângă efectele ce nu vor întârzia să apară, cu pierderi şi marje inexistente în profit, este o discuție despre atitudinea angajatorului din horeca faţă de mediul din jurul său. Faţă de furnizori, față de societate, în raport cu angajații şi, nu în ultimul rând, răspunsul dat sistemului de impozitare care a devenit cuiul lui Pepelea, ca metodă falimentară de a relaţiona cu statul. Coabitarea reloaded.

La control

Controalele dese au accentuat dispreţul antreprenorilor din această industrie faţă de ceea ce reprezintă taxele. Şi atunci, în momentele prezente, când se împart bani, restaurantele nu dau bine. Se zice de la finanţe că au contribuit prea puțin la PIB-ul ţării. Cifrele nu mint. E posibil să nu fie prea mulţi bani strânşi din activitatea hotelurilor şi restaurante. Dar, întrebarea e dacă există venituri?

 

Dincolo de impozite

Mereu s-a încercat o reconciliere cu mediul ospitalităţii, prin fel şi fel de reguli. Impozitele forfetare, pe cifra de afaceri şi alte idei, doar ca să se strângă bani la buget. Problema, însă, e că dacă au fost venituri, nu a fost profit, sau dacă a existat o marjă, ea nu a reflectat realitatea din teren. Atunci, cum vor coabita cei doi după covid19? Statul vs. antreprenori horeca!?

 

Unul va trebui să încaseze ce face celălalt, şi acest lucru merită făcut prin alianţă socială, adică prin responsabilitate. Din cele câteva milioane de persoane ale diasporei, sunt zeci de mii care au plecat din horeca fiindcă nu se ajungeau cu banii. Se ştiu toate problemele din industria ospitalităţii. Vorbim mereu cum ar trebui să facem ca taxele să fie mai mici, angajații bine plătiți şi drumurile asfaltate. Ce s-a omis, totuşi, a fost acel agreement dintre parteneri, stat şi privat, care să reglementeze clar şi convenabil forma de coperare.

 

Ce facem?

După această perioadă de întrerupere a activităţii, restaurantele au nevoie de o altă abordare a normativelor, separat de obligativitatea respectării lor. Dincolo de orice nemulţumire, activitatea desfăşurată trebuie să fie în alt mod înregistrată, cu un potențial bun de imagine. E nevoie de un sindicat. O spun mulți. E necesar unul solid, motivat să reprezinte grupul, care să lupte corect pentru interesele acelora din breaslă. Dar nu te poţi pune la masă cu statul fără o temă clară, lipsit de un reprezentant puternic şi de o strategie abil făcută.

Vrem la restaurant și hotel

Horeca are şansa ei la viaţă într-o lume unde alte domenii de activitate produc bani în bugetul unui stat. Însă, traiul în domeniul horeca nu se poate prin celibat, ci doar prin coabitarea cu statul. E de preferat ca reprezentanții majori să vadă și printre cifre, cu inima cum se spune, însă afacerea până la urmă înseamnă bani. Iar dacă aceștia întârzie să apară în visterie, atunci regulile impuse vor necăji destul de mult pe cei implicați. Vrea cineva să supere pe celălalt? Dacă răspunsul e da, atunci lupta e deschisă, pe contre și fără menajamente.

coabitarea reloaded

Firma noastra de dezvoltare proiecte hoteluri si restaurante (engineering project hotel developer) ofera servicii de audit hotelier, consultanta restaurante, consultanta hoteliera, dotari hoteluri si restaurante, echipamente hoteluri si restaurante, marketing hotelier, management hotel, consultanta horeca, consultanta glamping, consultanta aframe, consultanta aparthoteluri, traininguri hoteliere.

0Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *