consultanta restaurante 2022

consultanta restaurante 2022

Observ că din ce în ce mai mult proprietari de restaurante apelează la consultanţii horeca. E un lucru bun care arata deschiderea detinatarilor de active din acest segment de business.

Barurile, restaurantele au nevoie de calcule, de analize pertinente pentru a câştiga din cotele de piaţă.

Câţi se gândeau până acum câţiva ani că profitul din vânzarea de preparate din bucătăria unui restaurant de sine stătător este dependent de analize foodcost, de ingineria meniului, şi alte metode specifice?

Era doar apanajul marilor hoteluri şi restaurante, a lanţurilor obişnuite cu aceste metode. Asta e şi unul din motivele care i-a ajutat aproape întotdeauna.

consultanta restaurante 2022

Acum e timpul să elaborăm afacerile şi pentru segmentul independenţilor. Avem la îndemâna atât tehnologia cât şi oportunităţile de implementare.

Leader Hotel Consulting

Peste 25 ani de experiență în hoteluri și restaurante de prestigiu din țară și străinătate ne recomandă ca una dintre cele mai potrivite companii de dezvoltare a proiectelor în turism. Soluțiile pe care le concepem investitorilor și parcursul etapelor necesare implementării tuturor proceselor încă din fazele arhitecturale, vor duce la finalizarea celor mai impunătoare și inovatoare proiecte de hoteluri și restaurante.

Firma Leader Hotel Consulting dezvoltă proiecte hoteliere cu parcurgerea tuturor etapelor necesare implementării planurilor arhitecturale şi de investiţii în întregul proces de acţiuni specifice. Ingineria proiectării investiţiilor în ansamblul lor este una din activitățile noastre ca specialişti în industria turismului local. Dezvoltarea proiectelor hoteliere | Restaurante | Glamping | Aparthotel

Primele întâlniri cu investitorii, proprietarii sau dezvoltatorii se derulează în secvenţe dedicate elaborării conceptului şi trasarea soluţiilor potrivite proiectului iniţial. Cum fiecare proiect este rezultatul unor discuţii preliminare generative, alăturăm acestora propunerile noastre ca efect al experienţei şi pasiunii de a dezvolta cele mai impetuoase proiecte turistice.

Avem în vedere fluxurile tehnologice şi respectăm normativele care clasifică produsul şi îl poziţionează în piaţă la un standard pe care ni-l dorim încă din primele etape de alegere.

Planurile de afaceri şi studiile de fezabilitate vor evidenţia realitatea statistică a pieţei, acolo unde produsul îşi va începe activitatea de atragere clienţi şi de generare de fluxuri de bani.

La masa de lucru ne vom aşeza alături de echipa de arhitecţi, designeri, proiectantul general, constructori, furnizori şi toţi cei implicaţi în furnizarea celor mai potrivite date pentru realizarea proiectului. Ideile le vom propune în contextul clar al performanţei şi prin asamblarea acestora în angrenajul conceptului şi planurilor de business.

Firma noastra de dezvoltare proiecte hoteluri si restaurante (engineering project hotel developer) ofera servicii de audit hotelier, consultanta restaurante, consultanta hoteliera.

Dotari hoteluri si restaurante, echipamente hoteluri si restaurante, marketing hotelier, management hotel, consultanta horeca. Consultanta glamping, consultanta aframe, consultanta aparthoteluri, traininguri hoteliere.

0Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *